ASIA

                                                   ASIA

                 Asia cea mai mare dintre părţilelumii.(30% din tot uscatul globului), o parte a continentului EuroAsia. Suprăfaţa: 43,475 mii km² . Este situată în emisfera nordică, cu excepţia arhipelagului Malaez, care se află parţial la sud de ecuator. Punctele extreme continentale: la nord cpul Celiuskin, la sud capul Piai, la est capul Dejniov, la vest capul Baba. Graniţa convenţională cu Europa terece pe la poalele estice ale munţilor Ural şi Mugojari. Pe rîul Emba, ţărîmul nordic al Mării Caspice şi dpresiunea Cuma-Manci. Ţărîmurile Asice sînt scăldate la sud-vest de Marea Azov, Marea Neagră, Marea Marmară şi Marea Roşie. La sud este scăldat de Oceanul Indian, la est de Oceanul Pacific, iar la nord de Oceanul îngheţat de nord.

Schiţă fizico-geografică

Relieful

        Asia se caracterizează prin prezenţa celui mai înalt sistem muntos – Himalaia – şi a cei mai adînci dipresiune de uscat (nivelul Mării Moarte) de pe glob. Circa ¾ din suprafaţa Asei este ocupată de podişuri vaste, mărginite de munţi mai înalţi. Se disting două brîuri muntoase principale. Primul, orientat latitudinal, este format din două ramuri: una nordică (Munţii Pontici, Caucaz, Elbrus, Copetag, Hinducuş, Cunlun, Nanşan) şi alta sudică (Munţii Taurus, Zagros, Suleiman, Himalaia, Transhimalaia, Chino-Tibetani). Aceste ramuri se unesc pe alocuri, formînd podişuri muntoase (podişil Armeniei, Pamir) sau se despart, delimitîndpodişuri întinse (podişul Asiei Mici, Iranului, Tibetului). Munţii aceştia sunt tineri cu altitudine de peste 3 mii metri. Aici se află cele mai înalte vîrfuri din lume: muntele Ciomolungma sau Everest (8611 metri, în Caracorum). La sud de acest brîu, sînt situate platoul Arabiei şi platoul Decan. Al doilea brîu, orientat pe deagonală se întinde de la Pamir spre extrimitatea nord-estică a continentului (Munţii Tia-Şan, Altai, Saian, Iablonovîi, Slanovoi, Verhoianschi, Cerechi, Anadîr). Aceştia sunt munţii mai vechi, cu altitudini mai joase. Dinspre vest li se alătură podişul Sebirii Centrale. La pereferiile Asiei sînt situate cîmpii joase. Cele mai mari dintre ele sînt: cîmpia Siberiei de Vest, şesul Turan, Marea cîmpie a Chinei, cîmpia Indo-Gangetică şi şesul Misopotamii.

Structura geologică şi bogăţiile subsolului

Pe cantinentul Asia sînt dezvoltate 4 platforme vechi (precambriene), unite între ele prin 3 regiunide cutare (geosinclinale) de diferite vîrste. La nord se întinde platforma Siberiană, la est platforma Chineză, la sud platforma Indiană şi la vest platforma Arabă. Fundamentul acestora, alcătuite din roci magmatice şi roci metamorfice (granite, gnaisuri, şisturi cristaline), este acoperită de roci sedimentare paleozoice, mezozoice şi parţial cainozoice. Regiunile de cutare sînt:

a)   Uralo-Mongolă, formată în paleozoic, în timpul oroginezei caledoniei şi hercinice şi care se întinde de la insulele Новая земля pînă în nord-estul Chinei;

b)   Pacifică (mezozoică), care cuprinde Siberia de       nord-est, Transbaicalia, munţii Sihote-Alin, China de Est şi Indochina şi este constituită din formaţii sedimentare de vîrstă permiană, traisică, jurastică şi cretacică inferioară;

c)   Alpino-Himalaia (comună cu Europa), formată în mezozoic în timpul orogenezei alpine; cuprinde două zone de cutare: alpino-himalaiapropriu-zisă (trece prin Turcia, Caucaz, Copetdac, podişul Iranului. Hinducuş include sistemul muntos Pamiro-Alai, Himalaia, regiunile muntoase ale Birmaniei, Sumatrei şi ale Iavei) şi pacifică (cainozoică), ce trece prin Camciatca, Curile, Cahalin, Japonia, Filipine şi arhipelagul Malaez. Ultima este supusă mişcărilor tectonice şi reprezentată o zonă neovulcanică cu o seimsmicitate înalte.

Subsolul Asei conţine zăcăminte mari de petrol şi gaze naturale, concentrate în deprisiuni premoitate şi în sineclize – cîmpia Siberii de Vest, şesul Caspic, peninsula Mangîşlac, Transbaicalia de Est, valea Fergana, insula Sahalin, Cuvait, Arabia Sudică, Iran, Irak, Birmania, Indonezia, China; zăcăminte de cărbune în bazinele Caraganda, Cuzneţc, Minusinsc, Tungusc, Ceremhovo, Corea, Vietnam, Japonia; minereuri de fer în Cazaxtan, munţii Saian, Transbaicalia,  China, Corea de nord, India, Indonezia; minereuri de crom în Turcia şi insulele Filipine; minereuri de mangan în Gruzia şi India; minereuri de cupru în cazaxtan şi Japonia; polimetale în Salair, Altai, Transbaicalia, China de Est, Japonia şi Birmania.    

              

                  

                       

                         ASIA ESTICA INSULAR

                                                         JAPONIA A

Tara insulara cu o suprafata de aproape 372.000 km, Japonia este situata in partea de est a ASIEI, intre Marea Japoniei si Oceanul Pacific. Lungumea tarmului, ce ajunge la 27.000 km, apropierea de partea continentala a a ASIEI (180-200 km), interferenta dintre curentii calzi si reci, convengerta cailor maritime, a oferit Japoniei o pozitie geografica cu o mare potentialitate, valorificata din plin in dezvoltarea economica.

Cadrul natural

Japonia este alcatuita dintr-o serie de insule, din care mai importante sunt: Honshu (Hondo), Hokkaido (Yezo), Shikoku, Kyushu, Ryukyu. Insulele au in cea mai mare parte un relief muntos si colinar (peste 85%), destul de tanar. Se deosebesc regiuni de cutari tertiare, formand geanticlinale, si masive ceva mai vechi, ingropate. Miscarile tertiare – cuaternare au conturat relieful major al acestei parti insulare. In acelasi timp ele au scufundat sau ridicat o serie de compartimente ale reliefului. Unele din ariile coborate au functionat ca zone de sedimentare, in care s-au depus nisipuri, gresii, marne, argile etc.; pe ele s-a grefat ulterior un relief de campii si dealuri.

Dislocatiile longitudinale si transversale au usurat declasarea vulcanismului in cea mai mare parte in lungul unor linii, existand un vulcanism mai vechi, dar si vulcanism actual. Seismicitatea pronuntata este inca un caracter al evolutiei geosinclinalului actual, la care se ataseaza intr-un fel arhipelagul japonez.

Intr-un  profil morfologic de ansamblu, se evidentiaza urmatoarele trepte ale reliefului: regiuni muntoase, cu altitudini ce depasesc 3000 m, regiuni deluroase si montane, cu altitudini cuprinse intre 500-3000 m, campii litorale si interioare, piemontane, fluviatile, cu suprafete mlastinoase. Foarte frecvent apare relieful vulcanic, inclusiv cel recent, datorita intensei activitati tectonice.

Din punct de vedere climatic, pe teritoriul arhipelagului japonez se deosebesc doua tipuri principale:in nord, climatul temperat-musonic, cu ierni aspre, iar in sud, climatul subecuatorial-umed, cu caracter musonic. Temperaturile anuale variaza intre 7in Hokkaido si 22 in Ryukyu, mediile in iulie trecand de 20 C (28 in Ryukyu). Cantitatea precipitatiilor in luna cea mai umeda a anului depaseste 300 mm, mediile anuale variind intre 800mm in nord si peste 2200mm in arhipelagurile sudice.

Raurile se alimenteaza predominant din ploi si zapada, cele mai mari fiind Shinano,Tone, Ishikari. Lacurile sunt vucanice(Tasawa, Towada, Akan etc.), tectonice (Biwa), de baraj vulcanic (Chazenji); pe litoral sunt lagune si limane (Saroma, Shinji, Hamaha).

Vegetatia se incadreaza in Subregiunea floristica Chino-Japoneza. Caracteristicile sunt padurile temperate umede si cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate prin paduri de conifere, de foioase  etc., iar cele subtropicale prin magnolii, bambusi, liane, etc.

Solurile apartin grupelor subtropicale si celei temperate. Din categoria solurilor subtropicale, cele rosii si galbene sunt tipice . au acumulare de argila in orizontul B, cantitatea de humus variind intre 7-8%(Ichire Kanno, 1960).

Fauna apartine subregiunilor Euro-Siberiana si Chino-Manciuriana(ursul japonez, maimuta japoneza, cocosul japonez ). Diversitatea si unicitatea peisajului arhipeleagului japonez a determinat considerarea a numeroase regiuni drept percuri nationale.

                Desfasurarea mare in latitudine, complexitatea reliefului, in general, vulcanismul si seismicitatea, in special,la care se adauga structura hidroclimatica si biodogeografica, au conturat mai multe unitati fizico-geografice.

a)     Peisajul tarmurilor si insulelor pacifice, intens modificat de activitatea complexa antropica. Se detaseaza printr-o structura ce se modifica permanent si activ sub influente complexe. Transformarile sunt conditionate in principal de clima umeda cu caracter musonic, de actiunea valurilor si cel putin in aceeasi masura de actiunea antropica.

Pana la paralela orasului Tokyo tarmul este putin crestat, jos, cu inguste campii litorale, putine golfuri si insotit de un numar redus de insule (Rishiri, Rebun). Rareori apar lagune (laguna Motoro, iar dintre golfuri mai importante sunt Abashiri, Uchiura – golf vulcanic – Ishikari. Complexitatea tarmului creste la sud de Tokyo. Aici se asociaza tarmul jos, lagunar, mlastinos, lacustru, cu inguste portiuni de faleza cu promontorii, ce inainteaza destul de mult in ocean. Exista spre interiorul arhipelagului, intre insula Shikoku si Honshu, sectoare de tarm modificate radical prin activitatea omului. Dealtfel tarmul estic inregistreaza transformari (portuare, turistice etc.) pe aproape jumatate din lungimea sa. In apropierea liniei tarmului se gasesc insule, unele situate pe praguri submarine (Oshima, Toshima, Augashima).

Un element de definire a peisajului, vegetatia, desi modificata substantial, reflecta in principal diferentierile climatice, astfel: predominarea asociatiilor temperat-oceanice spre nord si acele subtropicale umede spre sud. Apele care ajung la ocean sunt dintre cele mai mari, unele formandusi la varsarea deltei, in cvea mai mare parte indiguite, amenajate. Un fapt aparte il prezinta arhipelagul Ryukyu si anume prin constructiile coraligene care insotesc unele insule.

b)    Peisajul tarmurilor si insulelor dinspre Marea Japonie. Spre deosebire de cel estic, acesta prezinta o mai mare uniformitate pe toata intinderea in ceea ce priveste unele elemente ale structurii sale. Este putin festonat, exceptie facand-o insula Kyushu. Apare pe alocuri insotit de insule (Sado, Oki), peninsule (Mokita, Tsugaru, Noto), colinare sau cu munti de altitudine mijlocie. Pe toata desfasurarea sa tarmul este asociat cu o ingusta campie litorala. Rareori aceasta se termina la Marea Japoniei cu lagune. Influentele continentale in peisaj se fac mai mult simtite. Reteaua de ape este mai putin numeroasa comparativ cu cea din est.

c)     Peisajul campiilor litorale. Se impune printr-o serie de trasaturi distincte care il deosebesc net de celelalte tipuri. Este specific celei mai joase trepte de relief, dezvoltandu-se sub actiunea combinata a doi factori: cel natural hidroclimatic si cel antropic. In general, campiile fiie ca este vorba de campii fluviatile, mairne etc. se intalnesc in regiunile de golf care prin adapostul oferit constituie locuri prielnice dezvoltarii asezarilor si indeosebi a celor portuare.

In  nord, pe latura estica si sudica a insulei Hokkaido, se gasesc: campia Kushiro de forma triunghiulara cu mlastini si lacuri (Toro, Furen); campia Tokachi, dezvoltata si in lungul raului cu acelasi nume, o campie fluvio-marina presarata cu martori de eroziune; campia Ishikari, lacustro-mlastinoase, joase cu altitudini sub 200 m. In insula Honshu se intalnesc :campia Tsugaru, campia Niigata, campia Sendai, campia Kanto etc.

d)    peisajul regiunilor colinare si montane predominant vulcanice din zona temperata. Se intalneste in general pe axa orografica centrala care strabate arhipelagul de la nord spre sud. In insula Hokkaido, altitidinile care depasesc 2000m (cosul vulcanic Daisetsu – 2290m) se gasesc in partea mediana. Din acest ax diverg o serie de culmi: Kitami, Yubari, Hidaka. Periferia regiunii centrale este marcat de munti mai josicu inaltimi de 1500m. Mai coborata si concentrica celei anterioare apare treapta colinara. In buna parte aceste trepte ale reliefului sunt dezvoltate pe structura vulcanica. Unele inaltimi sunt conuri vulcanice, platouri vulcanice, inscrise pe liniile de dislocatie Chisima si Nasu.

In conditiile climei temperate influente musonice, cu ierni aspre se dezvolta si se etajeaza padurile de conifere si foioase. In culmea Tokachi apar asociati de tundra montana. Solurile podzolice, dernopodzolurile, solurile brune de padure teperata subliniaza si mai mult caracterul temperat al peisajului.

Acelasi tip de peisaj se intalneste si in jumatatea nordica a insulei Honshu, cu interferente subtropicale spre sectorul central. Relieful montan si colinar, ale carui altitudini trec de 2000m impun o etajare morfoclimatica si biogeografica. Liniile majore orografice  au o dispunere nord-sud.

e)     Peisajul regiunilor colinare si montane in zona tropicala. Este impus de clima subtropicala umeda cu influenta musonica; ea se caracterizeaza printr-un anotimp ploios vara si altul uscat iarna. In luna cea mai ploioasa cad intre 200-300mm precipitati. Amplitudinea termica anuala nu depaseste 2 C. O influenta deosebita asupra nuantei climei intregului arhipelag au curentii oceanici Kuro Shiwo, si Oya Shiwo. In condiriile climei amintite se dezvolta padurile semperviriscente si tufisurile subtropicale cu magnoli, chiparosi, bambusi, liane. Elementele subtropicale tipice pot fi intalnite dincolo de 1000m altitudine. Ca tipuri genetice de soluri proprii conditiilor amintite se gasesc crasnoziomurile, jeltoziomurile, iar ca animale, maimute, hermina, urs negru.

Altitudinile ce trec de 3000m si dispunerea liniilor mari orografice ce diversifica peisajul se inscriu pe o axa cu directia nord-sud. Formele de relief care intra in peisajul o anumita structura sunt conurile vulcanice si podisurile vulcanice. Culmile muntoase principale sunt: Hida, Kiso, akaishi, Kanto.

 Apele , desi scurte, sunt intr-un numar mare. Si-au creat in profilul longitudinal numeroase praguri si cascade. Sunt rauri tinere. Prezinta cresteri de nivel si debit indeosebi var. Multe din ele isi au izvoarele in lacurile din munti. Unele si-au axat vaile partial sau in totalitate (insula Shikoku) pe linii de dislocatie  (raul Yoshino).

f)      Peisajul depresiunilor interioare, inclusiv al depresiunilor lacustre. Arhipelagul japonez se distinge printr-o intensa neotectonica, cu accentuate compartimentari pe verticale ale reliefului. In regiunile coborate au luat nastere depresiuni. Unele din ele formeaza adevarate campii in culoar, iar altele cantoneaza lacuri izolate sau asociate. Ele sunt in buna parte drenate. Izolarea lor, conditiile topoclimatice locale si interventia antropica intensa le-au impus peisaje aparte comparativ cu cele inconjuratoare.

Depresiunile interioare, mai numeroase si tipice in insula Honshu, sunt cantonate in cea mai mare parte in grabenul principal. Mai importante sunt: Nara, Matsumoto, cele drenate de vaile Fuoza si Kamanasa etc..

Multe din depresiunile interioare, exclusiv cele lacustre, reprezinta patrunderi tentaculare ale campiilor marginale litorale. E le constituie regiuni unde se practica o intensa agricultura, cultivandu-se atat plante temperate cat si tropicale.